Care este povara fiscală? Sarcina fiscală

Pentru a indicatori economici au crescut constant, statul ar trebui să pună în aplicare o politică fiscală competentă. În acest caz, bugetul va fi completat cu suma potrivită, iar întreprinderile vor lua un ghid pentru extinderea producției și atragerea investițiilor. Dar în procesul de implementare a acestei strategii, pot apărea unele obstacole. De exemplu, sarcina fiscală excesivă.

Sarcina fiscală: sensul termenului

O sarcină fiscală trebuie înțeleasă ca un indicator care reflectă efectul combinat al impozitelor asupra unui anumit plătitor și asupra economiei țării în ansamblu. Poate fi definit ca raportul dintre veniturile primite într-o anumită perioadă de timp și impozitele plătibile pentru aceeași perioadă.

Acest proces este un indicator economic extrem de important, prin urmare, este constant sub atenția statului. Mai mult, nivelul sarcinii fiscale depinde de factori precum rata și baza de impozitare. Experiența multor țări a fost dovedită prin faptul că, cu cât este mai mare acest indicator, cu atât este mai mică suma fondurilor care intră în buget. Din acest motiv, majoritatea țărilor occidentale se îndreaptă către o reducere treptată a cotelor de impozitare.

Rolul unui indicator precum povara fiscală

Există mai multe motive pentru care acest indicator este foarte important:

• Este necesar ca statul să dezvolte cu succes politica fiscală. Prin introducerea de noi impozite și abolirea celor vechi, modificând astfel beneficiile și ratele, statul acceptă obligația de a aplica și nu mai depășește acele niveluri de presiune asupra economiei, dincolo de care există riscul formării unor procese negative care ar putea afecta întreaga țară.
• Determinarea sarcinii fiscale este, de asemenea, importantă, deoarece, cu ajutorul său, guvernul analizează sarcina fiscală în diferite țări și implementează ulterior reforme relevante.

• Fixarea nivelului de sarcină fiscală la nivel național este importantă pentru formarea cu succes a politicii sociale. Studierea severității impozitării pentru diferite grupuri de populație ne permite să distribuim încărcarea mai uniformă.
• Sarcina fiscală este un indicator care servește adesea ca indicator al comportamentului economic al entităților comerciale. Întrucât este acest indicator care determină faptul care va fi decizia lor cu privire la plasarea investițiilor, producției etc.

Sarcina fiscală nu poate fi determinată niciodată doar de valoarea impozitului plătit. Există întotdeauna alte costuri legate de îndeplinirea obligațiilor de către diverse entități comerciale. Vorbim despre următoarele categorii de cheltuieli:

• costuri asociate cu plata amenzilor rezultate din încălcarea legislației fiscale:
• plăți legate de întreținerea de consultanți și contabili;
• costuri legale cauzate de încălcarea drepturilor contribuabililor (conform Codului fiscal).

Formatul de încărcare reală și nominală

Sarcina nominală fiscală nu este altceva decât valoarea absolută a taxelor calculate la ratele stabilite înmulțite cu baza de impozitare potențială. Un exemplu este următoarea schemă. Dacă rata impozitului pe venit va fi de 13% și impozabilă venitul populației a atins nivelul de 4 trilioane de ruble, sarcina fiscală va fluctua la nivelul de 520 miliarde de ruble.

Vorbind despre povara reală a impozitelor, este de remarcat faptul că acest indicator este determinat ca suma dintre plățile și impozitele efective obligatorii.

În unele cazuri, acest indicator poate fi utilizat pentru a determina gradul de participare a statului în economia țării. Însă merită luat în considerare faptul că, în acest format, sarcina fiscală este un indicator relevant numai atunci când bugetul este redus cu un excedent sau echilibrat.

Impact asupra indicatorilor economici

În condițiile relațiilor moderne de piață, rolul investițiilor este greu de supraestimat. Dar pentru ca potențialii investitori să găsească proiecte concrete atractive în țară, este necesar un mediu favorabil, ceea ce implică anumite perspective. În acest format, sarcina fiscală a economiei joacă un rol esențial.

Acest indicator implică raportul dintre toate impozitele venite de la persoane fizice și juridice la produsul intern brut. Astfel, se estimează ponderea din PIB redistribuită prin impozite.

Acest tip de sarcină fiscală poate fi calculat folosind următoarea formulă: Br = Nuf: PIB. În acest caz, „Br” reprezintă nivelul de sarcină fiscală, „PIB” este expresia costurilor numărului de mărfuri produse în țară, „Nuf” reprezintă întreaga sumă a impozitelor plătite de persoane juridice și persoane fizice.

Dar acest indicator are și un dezavantaj. Un astfel de calcul al sarcinii fiscale implică un tip în care nivelul de opresiune al unui plătitor obișnuit este determinat fără a ține cont de caracteristicile unei anumite entități comerciale.

Determinarea sarcinii pentru populație

Pentru a înțelege care este sarcina fiscală a unui contribuabil, este necesar să se țină seama de valoarea tuturor plăților primite de la populație, în conformitate cu ratele curente. Dar a determina cu precizie acest indicator nu este atât de simplu. Acest lucru se datorează faptului că consumatorul final al aproape toate bunurile care sunt produse în economie este populația țării, ceea ce înseamnă că doar oamenii obișnuiți transferă o parte din povara fiscală. Dacă aceste condiții sunt luate în considerare, atunci nu va fi posibilă determinarea ponderii impozitelor directe și indirecte cu precizie matematică. Dar nivelul aproximativ al sarcinii fiscale care se impune plătitorilor obișnuiți este calculat după următoarea formulă: Br = H: Chn.

În acest caz, „Br” reflectă în mod direct sarcina în sine, „N” - întreaga sumă a impozitelor plătite de populație, „Chn” este un indicator al populației țării.

Va fi corect să spunem că nivelul de opresiune fiscală a cetățenilor obișnuiți depinde nu numai de valoarea plăților, ci și de bunăstarea populației, în special de salarii.

Cota de impozitare în exces

În cazul în care statul inițiază o povară fiscală în exces, apare adesea o denaturare a efectului planificat. În primul rând, entitățile de afaceri încep să se concentreze pe minimizarea obligațiilor, schimbând intensitatea și structura producției, achizițiilor și vânzărilor. În plus, plătitorii iau anumite măsuri pentru a schimba sarcina fiscală asupra contrapartidei. Drept urmare, obiectivul final pentru care statul a majorat sarcina fiscală nu este atins.

Este de remarcat faptul că transferul gradului de încărcare către contrapartide este posibil numai cu o respingere concomitentă a formei de structură, consum și producție, a căror utilizare ar fi optimă.

Întrucât excesul de povară fiscală este motivul pierderii eficienței (bunăstarea subiectului), acesta poate fi definit ca o măsură care denaturează efectul impozitului. Această idee este confirmată de următorul fapt: cu atât este mai mic gradul de scădere a nivelului de achiziții (scădere elasticitatea cererii) datorită impozitelor indirecte, cu atât mai multe fonduri colectează statul.

Astfel, nivelul consumului în țară poate fi afectat nu numai de modificările prețurilor, ci și de denaturarea impozitelor, care afectează semnificativ veniturile oamenilor obișnuiți, ceea ce, la rândul său, duce la scăderea nivelului efectiv al numerarului disponibil.

Cum se schimbă povara fiscală?

Merită repetat ideea că, în majoritatea cazurilor, entitățile de afaceri, care nu doresc să facă deducții semnificative, trec la o astfel de schemă de lucru, ceea ce implică o modificare a sarcinii fiscale pentru contrapartide. Aceasta înseamnă că bugetul de stat primește adesea fonduri care nu sunt din sursele care au fost stabilite inițial pentru acest lucru.

Astfel, analiza sarcinii fiscale ne permite să ajungem la concluzia evidentă: ea poate trece de la unii subiecți supuși impozitării la alții.

Procesul de transpunere în sine poate avea loc după cum urmează:

1. Impozitul pe profit. O modalitate de a schimba sarcina este creșterea prețurilor, ceea ce pune o parte din sarcină consumatorilor. Există însă anumite limitări: dacă întreprinderile monopoliste încep să se implice în radicali politica de prețuri atunci statul poate răspunde în consecință - prin sancțiuni ale comitetelor antitrust.
2. Impozitul pe proprietate. Această formă de impozitare se adresează celor care sunt supuși unei sarcini formale (impozite pe un apartament, o casă privată, moștenire sau un teren). Prin urmare, schimbarea încărcăturii în acest caz este extrem de problematică. Dar o parte din povara fiscală poate fi în continuare înlăturată prin închirierea de bunuri.
3. Taxe de calitate la accize și vânzări. De fapt, cea mai mare parte a sarcinii fiscale din acest domeniu este transferată consumatorului prin creșterea prețurilor. În acest caz, putem spune că povara fiscală este un indicator echivalent cu impozitul pe venit, care acoperă o gamă destul de largă de grupe de produse. O astfel de schemă este posibilă din motivul pentru care consumatorul final nu este capabil să se reorienteze către prețuri mai accesibile. Același lucru se întâmplă și cu grupurile de accize, cum ar fi alcoolul, benzina și produsele din tutun, deoarece este dificil să găsești analogi care ar fi mult mai ieftine.
4. Impozitul pe veniturile personale. În majoritatea cazurilor, acest tip de impozit este plătit așa cum ar trebui în conformitate cu legea, dar există încă unele lacune. Ca exemplu real, putem cita medicii, profesorii privați, avocații și alți specialiști care au capacitatea de a crește prețurile pentru serviciile lor. Această schemă vă permite să schimbați povara impozitelor pe clienți.

Aceste informații confirmă încă o dată faptul că distribuirea incorectă a sarcinii fiscale duce la modificarea stimulentelor și a principiilor pentru desfășurarea activităților.

Principiul egalității

Unul dintre fundamentele interacțiunii armonioase dintre stat și societate este principiul justiției sociale. Este de remarcat faptul că această poziție a guvernului implică în mod inevitabil o sarcină fiscală egală aplicată în mod competent, în care nu va exista presiune excesivă asupra grupurilor sociale specifice.

Esența principiului egalității se rezumă la faptul că circumstanțele contribuabililor sunt luate în considerare fără egalitate formală și, în plus, în măsura maximă. Rezultatul va fi respectarea și egalitatea informală.

În același timp, ideea de justiție socială va fi realizată prin aplicarea diverselor tipuri de stimulente fiscale, de exemplu, beneficii. În societatea actuală, schema care conduce la egalitate ar trebui să arate astfel: în aceleași condiții pentru obținerea aceluiași venit, impozitele sunt egale în mărime, dar în condiții diferite de generare a profitului, impozitarea ar trebui să fie, de asemenea, diferită.

Pe baza acestei înțelegeri, grupurilor limitate social (studenți, șomeri, persoane cu dizabilități, pensionari) ar trebui să li se ofere prestații, anumite tipuri de prestații și diverse forme de sprijin competent, compensând incapacitatea de a avea un venit complet stabil.

Metode eficiente de reducere a sarcinii fiscale

Există mai multe puncte de vedere cu privire la soluționarea unei astfel de probleme precum opresiunea fiscală excesivă.

Unii politicieni sugerează reducerea ratelor la TVA și profituri, menținând în același timp beneficii. Dar această tehnică nu a primit cea mai mare recunoaștere, deoarece, potrivit experților, aceasta poate duce la subminarea bazei de venituri a bugetului de stat. Partea opusă susține că, în acest caz, va fi necesară extinderea bazei de impozitare, găsirea unor surse suplimentare de finanțare și reducerea cheltuielilor bugetare.

Trebuie menționat că a fost elaborată o schemă alternativă care permite reducerea sarcinii fiscale. Vorbim despre abolirea treptată a anumitor beneficii și impozite (pe mai mulți ani). Din cauza influenței diverșilor factori, această strategie nu a fost pusă în aplicare în mod corespunzător.

Experții economici liberali insistă asupra faptului că este necesară reducerea opresiunii fiscale în primul rând prin reducerea deducțiilor bazate pe salarii, mai degrabă decât profiturile din vânzări. Mai mult, în paralel cu aceste acțiuni, sa propus creșterea ratelor de impozitare pe venit.

Comisia Federală pentru Piața Valorilor Mobiliare, la rândul său, a făcut o propunere privind invarianța TVA și abolirea completă a impozitului pe venit, precum și a taxelor în fonduri rutiere. În același timp, s-a exprimat ideea că impozitul pe venit ar trebui să aibă o rată fixă ​​scăzută (până la 20%). Și pentru a compensa profiturile pierdute - introduceți un impozit pe veniturile imputate și o cotă progresivă de impozitare pe vehicule și proprietăți private.

Există, de asemenea, o poziție conform căreia merită să mențineți următoarele tipuri de impozite:

• taxe de import;
• taxa de brevet pentru întreprinderile de servicii și comerț;
• TVA;
• taxe și taxe de stat;
• impozitul pe anumite tipuri de proprietăți - valori mobiliare, locuințe cu un nivel ridicat de confort, proprietatea organizațiilor, vehicule etc .;
• accize, inclusiv impozite pe combustibil și resurse energetice.

Odată cu aceasta, a fost prezentată relevanța aderării la grupul de impozite federale, accize, taxe de import etc.

rezultate

După cum arată experiența multor țări, este posibilă o reducere efectivă a sarcinii fiscale prin reducerea ratelor pentru companiile cu cifra de afaceri scăzută și punerea în aplicare a unui sistem care să acopere pierderile din profit atât anterior cât și viitorul. Și, desigur, beneficiile proiectate și implementate în mod competent vor schimba semnificativ situația.