Riscul de lichiditate este apariția unei situații în care o bancă nu își poate îndeplini obligațiile sau nu este în măsură să asigure creșterea necesară a activelor. Cea mai proastă evoluție a acestei situații duce la insolvența organizației, cu alte cuvinte, la falimentul complet. Se mai numește și scădere a eficienței. Se produce atunci când apar modificări în activele curente. Acesta este un risc din partea stângă, acest nume se datorează amplasării acestor active în bilanț. Dacă obligațiile se schimbă, atunci riscul este denumit drept, potrivit unei imagini similare.
definiție
Un punct important este că riscul de lichiditate are o relație strânsă cu alte riscuri, și anume creditul, depozitul și dobânzile. Apariția acesteia este pe deplin justificată de o modificare a calității datoriilor și a activelor și, ulterior, aceasta duce la insolvabilitatea completă a organizației, adică la falimentul direct al acesteia.
Structura ratei bancare
Există un indicator important - riscul primei de pierdere (LP). Aceasta depinde complet de obligațiile bancare datorii, cu alte cuvinte, de capacitatea băncii de a schimba economiile necesare pentru numerar și de a nu-l pierde la schimbul acestora. Dacă acest indicator este zero, atunci riscul de lichiditate este maxim. Reducerea riscului va fi observată dacă indicatorul crește într-o direcție pozitivă. 
În situația în care datoriile pe termen scurt sunt egale cu zero, valoarea activelor curente și a capitalului de lucru va fi egală, în plus, acesta din urmă va atinge valoarea maximă. Mai mult, prezența riscului nu este luată în considerare în cazul absenței acestuia. Merită să luăm în considerare faptul că această schemă este ipotetică. Dar, în același timp, acești indicatori pot fi considerați ca o șansă de a plăti un nivel acceptabil de risc, acest lucru, la rândul său, va ajuta organizația să mențină solvabilitatea normală pe următorul ciclu de producție.
compromisuri
Căutarea unei căi care va conduce la un compromis între riscuri, profituri, active curente și surse de acoperire pentru aceste fonduri este un studiu al diferitelor riscuri care sunt reflectate în teoria managementului financiar. Raporturile de rentabilitate sunt același compromis obținut prin administrarea fondului de rulment. Cu alte cuvinte, compensarea dintre eficiența muncii și riscul de pierdere a lichidității depinde direct de politica de gestionare a capitalului de lucru. Această metodă ne conduce la două probleme importante.
Model conservator
Este necesar să alegeți structura optimă a portofoliului bancar de finanțe, care va include riscul de lichiditate al activului, riscul de piață și rentabilitatea operațiunilor, acesta este scopul acestei lucrări. Cu alte cuvinte, trebuie să alegeți politica de gestionare optimă bazată pe riscuri pentru a crește rentabilitatea și a obține valoarea optimă a riscului de pierdere. 
O soluție rezonabilă în această situație ar fi stabilirea anumitor limite asupra acțiunilor operaționale specifice ale unei organizații comerciale. Această listă include:
- Posibile pierderi.
- Piață (prețuri și rate ale dobânzii).
- Limită de credit (ținând cont de riscul contrapărții de a nu-și îndeplini promisiunile, implicit, titlurile).
- Lichiditatea (restricții care țin cont de implementarea unui scenariu negativ).
Capitalul de lucru net
Nivelul capitalului de lucru net afectează în mod direct lichiditatea și eficiența acceptabilă a activelor în starea lor curentă.În funcție de faptul dacă acest indicator tinde spre zero sau crește, riscul de pierdere a lichidității va fluctua. Riscul este egal cu zero doar dacă nu există datorii de credit pe termen scurt, iar M (capitalul de lucru net) a atins valoarea maximă, adică activele sunt egale cu capitalul. 
Dacă avem în vedere modelul conservator, vedem că partea fluctuantă a activelor poate fi blocată complet de datoriile pe termen lung. Desigur, acest model este complet artificial, deoarece presupune absența datoriilor pe termen scurt și un indicator de risc zero.
Politica restrictivă
Dacă se urmărește o politică restrictivă, nivelul activelor curente va tinde la valorile sale minime. Acest cadru politic, care oferă gestionarea riscului de lichiditate, poate crește cifra de afaceri a fondurilor, precum și reduce nevoia de capital. Însă merită luat în considerare faptul că aduce organizația mai aproape de faliment. Desigur, utilizarea datoriei pe termen scurt ca suprapunere a capitalului fix este imposibilă. Dacă banca a făcut pasive pe termen scurt, atunci are riscul maxim de pierdere, iar capitalul de lucru este zero. 
Dar dacă nu există pasive pe termen scurt și sunt egale cu zero, atunci pierderea lichidității nu amenință organizația, dar nu există niciun profit, ceea ce nu este deloc pozitiv pentru bancă. Cu alte cuvinte, conducerea trebuie să aleagă ceea ce este mai important pentru ei - pentru a reduce riscul de lichiditate sau pentru a face profit, deoarece acești doi indicatori reflectă proporțional unul cu celălalt. De asemenea, suportul pentru nivelul riscurilor poate fi realizat din cauza excesului de active, acest lucru va afecta negativ profiturile, dar aici, din nou, trebuie să căutați un compromis.
Model de compromis
Acest model arată mai real și este potrivit pentru realitatea dominantă a existenței sectorului bancar. Potrivit capitalului său de lucru se suprapun în toate modurile posibile. Formula arată ca suma capitalului de lucru constant și jumătate din capitalul de lucru variabil egal cu fondul de rulment net. Cu alte cuvinte, profitul nu atinge deloc maximul, însă, datorită acestui fapt, există o scădere a riscului de faliment. Aici rentabilitatea (riscul) suferă, în timp ce lichiditatea este stabilă. În mod firesc, într-o situație a unei bănci cu adevărat de lucru, o mulțime de bani vor merge la serviciul acestei scheme, dar, în același timp, toți indicatorii depind direct unul de celălalt și afectează funcționarea normală a organizației în ansamblu.
