Contabilitatea are două concepte cheie pe care se bazează întregul sistem: active și pasive. Ele sunt principalii indicatori ai statutului de proprietate al companiei, astfel încât bunăstarea financiară a întreprinderii depinde de cât de eficient sunt utilizate aceste valori. Alegând cea mai rațională politică de gestionare a activelor și datoriilor curente, este posibilă creșterea lichidității capitalului de lucru, ceea ce va atrage noi surse de finanțare.
Modul în care se formează activele și pasivele
În procesul de activitate economică a companiei este formarea proprietății și obligațiilor personale. Aceste concepte au o structură contabilă polară și sunt reflectate în bilanț în diferite secțiuni.
De fapt, sunt unul și același mijloc financiar, împărțit după principiul de utilizare. Obligațiile curente din bilanț sunt surse de active, prin urmare, acestea ar trebui să fie întotdeauna egale. Încălcarea „monedei” soldului sugerează că proprietatea dobândită nu este asigurată prin numerar. Principala strategie de gestionare a capitalului de lucru vizează menținerea solvabilității companiei și menținerea unui anumit nivel de active.
Care sunt activele curente
Fondurile care se pot transforma în bani în timpul unui ciclu de producție sunt numite active curente (curente). Acestea includ toate activele materiale, stocurile, componentele, creanțele, produsele finite și, desigur, numerarul. Activele curente sunt în continuă mișcare, asigurând continuitatea procesului de producție.
În funcție de cât de repede valorile proprietății se transformă în bani, li se atribuie un grad de lichiditate. Elementele bilanțului rotativ sunt plasate deoarece acest indicator scade de la o valoare mai mare la o valoare mai mică.
Natura pasivelor
Totalitatea tuturor obligațiilor unei companii care ocupă partea opusă a bilanțului se numește în mod obișnuit pasive. Astfel de fonduri includ împrumuturi pe termen scurt, datorii, capital social, profit acumulat.
În funcție de natura apariției lor, aceste fonduri pot fi împărțite în proprii și împrumutate. La rândul său, fondurile proprii asociate cu împrumuturi pe termen lung formează pasive permanente și pasive curente și datoriile - datoriile curente pe termen scurt.
Plasarea obligațiilor pasive în posturile de bilanț
Gestionarea financiară a capitalului de lucru reprezintă o analiză detaliată a mișcării datoriilor curente și a activelor. Această politică are ca scop rezolvarea unor astfel de probleme precum accelerarea cifrei de afaceri cu scopul de a crește lichiditatea, de a optimiza formarea de active și de a identifica deficiențe sau fonduri excedentare.
Datorită faptului că datoriile curente au surse de origine diferite, distribuția lor în bilanț este strict structurată. A treia secțiune a bilanțului este dedicată integral tuturor tipurilor de capital (autorizat, rezervă, incremental). De asemenea, în această secțiune puteți găsi câștiguri păstrate care rămân la dispoziția companiei după impozitare.
Elementele bilanțului din a patra secțiune constau în credit pe termen lung și datorii amânate. A cincea secțiune a bilanțului este dedicată conturilor plătibile, care include obligații fiscale, salarii acumulate față de angajați, datorii către furnizori și fondatori,precum și împrumuturi pe termen scurt.
Relația părților active și pasive ale echilibrului
Datorită faptului că activele și pasivele nu pot exista unele fără altele, ele interacționează constant. Dar, în ciuda faptului că modificările într-o parte a soldului implică o schimbare indispensabilă a valorilor într-o altă parte, „moneda” rămâne întotdeauna aceeași. Odată cu creșterea pasivelor, activele cresc cu aceeași sumă. Prin urmare, dacă conducerea companiei decide să crească activele, atunci trebuie să începeți cu pasive.
Managementul capitalului de lucru conservator
Politica de gestionare a capitalului se bazează pe menținerea unui nivel suficient de active curente prin atragerea de surse financiare. În funcție de obiectivele urmărite în desfășurarea unei anumite afaceri, există trei modele principale de gestionare a activelor și datoriilor curente.
O metodă de management conservator presupune un număr destul de redus de active curente. În același timp, perioada de rulare a fondurilor este redusă la minimum. O astfel de politică este convenabilă pentru companiile care cunosc clar intervalul de timp al ciclului de producție. Produsele sunt fabricate pentru un anumit consumator, astfel încât volumul stocurilor este strict limitat. Producătorul nu are nicio îndoială în momentul primirii plăților, în legătură cu care nu are nevoie să achiziționeze materiale pentru o utilizare viitoare.
În condiții de economii marginale, o cantitate suficient de mare raportul de lichiditate active și, ca urmare, creșterea rentabilității producției. Dar, cu această tactică de a face afaceri, există un mare risc de situații neprevăzute atunci când plățile nu sunt primite la timp și baza materială este la zero.
Principala caracteristică distinctivă a managementului conservator este că datoriile curente sub forma împrumuturilor pe termen scurt au o proporție foarte mică în masa tuturor datoriilor. Toate activitățile întreprinderii sunt desfășurate în detrimentul fondului de rulment propriu.
Model agresiv de creștere a activelor și pasivelor
În prezența unei sume importante de numerar, compania crește constant volumul de stocuri și produse finite. În plus, în legătură cu creșterea activelor curente, o dependență directă se manifestă sub forma creșterii pasivelor. La rândul său, procesul de producție în sine este destul de lung, iar circulația bunurilor materiale este lentă.
Alegând o astfel de politică de management, putem spune cu încredere că riscul de eșec tehnic al procesului de producție va fi minim în acest caz, precum și rentabilitate economică.
Modelul de management agresiv crește datoriile curente datorate împrumuturilor pe termen scurt, care oferă un nivel adecvat de rezerve și numerar. La rândul său, un număr mare de dobânzi acumulate acționează ca un levier financiar, ceea ce crește costurile și reduce profitabilitatea. Riscul pierderii lichidității activelor este, de asemenea, mare.
Politica de gestionare moderată a capitalului de lucru
Dacă analizăm tactica moderată de a face afaceri, putem vedea că un astfel de model ocupă un loc intermediar printre cele de mai sus. Jumătate din totalul activelor din această politică este ocupat de activele curente, care au o perioadă de lichiditate moderată. Pasive curente, pasive curente și fonduri împrumutate au, de asemenea, performanțe medii.
Un astfel de model este cel mai sigur și calculat. Probabilitatea riscului de scădere a lichidității activelor este minimă. Formarea activelor curente are loc în majoritatea cazurilor, în detrimentul fondurilor proprii.
Impactul activelor curente asupra stabilității financiare
Solvabilitatea și stabilitatea economică a companiei sunt determinate de raportul dintre eficiența utilizării activelor și nivelul riscului financiar. Pe baza unor astfel de concepte, se construiește un model de afaceri și o politică de gestionare a capitalului de lucru.
Dacă datoriile curente sub formă de pasive pe termen scurt rămân neschimbate pe fondul creșterii activelor, aceasta înseamnă că compania a dobândit stabilitate financiară și este capabilă să reducă chiar să crească capitalul de lucru datorită veniturilor proprii.
În același timp, dacă pasivele curente (linia bilanțului 610 „Pasive pe termen scurt”) vor crește pe fondul fondurilor proprii și al datoriilor pe termen lung, atunci într-o astfel de situație se poate observa o creștere a lichidității capitalului de lucru, dar în același timp, stabilitatea financiară și solvabilitatea vor fi reduse.
Suficiența de numerar în raport cu datoriile curente
Pentru a afla câți bani sunt necesari pentru plata obligațiilor curente, este necesar să se calculeze raportul de suficiență. La determinarea acestuia, se folosește un concept economic precum gradul de acoperire. Cu alte cuvinte, este necesar să se determine raportul dintre suma datoriilor curente și a activelor.
Dacă, în urma calculelor, s-a dovedit că activele curente au o pondere semnificativă în elementele din bilanț, atunci există încredere că datoriile curente vor fi plătite din fonduri proprii. Această predominanță permite companiei să creeze un stoc de rezervă în cazul pierderilor neprevăzute. Valoarea stocului de rezervă este un indicator important pentru creditorii. Dacă cifra obținută raportul de acoperire mai mult de 2, atunci această valoare este o garanție a securității activelor curente în cazul scăderii prețurilor de pe piață.
Ciclul de activitate al companiei joacă, de asemenea, un rol important în formarea activelor și datoriilor curente. Necesitatea companiei de capital de lucru depinde în mod direct de condițiile de plată și de creanțe. Cu cât termenul de împrumut al furnizorului este mai lung, cu atât compania este mai sigură în cazul plăților întârziate de la clienți.
Relația datoriilor curente și a activelor în activitățile comerciale ale întreprinderii este evidentă. Aceste concepte sunt constante fundamentale ale bilanțului. Mărimea activelor și pasivelor curente caracterizează condiția economică a companiei și stabilitatea financiară a acesteia.
